Începând cu data de 16 Sept. 2019, vă puteți adresa cabinetelor stomatologice școlare în vederea obținerii Biletului de Trimitere, necesar pentru înscrierea în proiect, Etapa I – Programare la medicul specialist ortodont, Detalii in Anunt demarare proiect, sectiunea Info utile

Descriere proiect

Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) abordează sănătatea orală ca parte integrantă a sănătăţii generale, bolile din sfera oro-maxilo-facială având impact atât asupra stării de sănătate în ansamblul său, asupra bunăstării și calităţii vieţii indivizilor, dar și asupra sistemelor de sănătate și asupra societății prin costurile ridicate asociate.

Una dintre principalele probleme o reprezintă anomaliile dento-maxilare (lipsa de aliniere a dinților, malocluziile, rotaţiile dentare, incongruenţa celor doua arcade dentare, etc.).

Având în vedere avertismentele medicilor și dezvoltarea în ultimii doi ani a medicinii școlare dentare, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, la propunerea edilului șef, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului București a aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 270/30.05.2019, Proiectul “Smile-Mobile”, care prevede acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100,00 RON/beneficiar, elevilor cu vârsta între 7 și 16 ani, cu domiciliul în Municipiul București sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de înscriere în proiect, pentru aplicarea de aparate ortodontice mobile.

Proiectul “Smile - Mobile” se va derula până la data de 31 Decembrie 2021. Obiectivul proiectului îl reprezinta prevenirea afecțiunilor dentare pentru menținerea unui organism sănătos printr-o soluție de tratament minim invazivă care corectează probleme dentare deseori ireversibile, dar care pot fi tratate ortodontic cu rezultate spectaculoase prin aplicarea de aparate ortodontice mobile, elevilor din Municipiul Bucureşti, cu vârste între 7 și 16 ani.

Beneficiarii proiectului vor fi elevii din Municipiul București cu vârste cuprinse între 7–16 ani identificați cu probleme dentare, în baza indicației unui medic specialist ortodont, angajat în cadrul Rețelei Cabinetelor Stomatologice Școlare aflate în administrarea A.S.S.M.B., privind aplicarea de aparate ortodontice mobile (arcada superioară şi/sau inferioară).

În conformitate cu prevederile Art. 5 din Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 270/30.05.2019, vor fi incluse în proiect și evaluate cu întâietate dosarele tuturor solicitanţilor care au aplicat în cadrul proiectului „Consultații stomatologice și aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul București” şi care nu au putut beneficia de sprijinul acordat, din cauza epuizării fondurilor aprobate pentru acest proiect.

Organizatorul Proiectului este Municipiul București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), respectiv prin Rețeaua Cabinetelor Stomatologice Școlare și a medicilor specialişti ortodonți angajați ai A.S.S.M.B.

Regulament proiect

Pentru a beneficia de facilitățile oferite de Proiectul "Smile - Mobile" trebuie să îndepliniți condițiile specificate în cadrul Regulamentului.
Va rugam sa cititi cu atentie Regulamentul pentru a verifica eligibilitatea.

Info utile

Important - pentru obținerea recomandării medicului stomatolog din cabinetele stomatologice şcolare aflate în administrarea A.S.S.M.B. (Bilet de Trimitere – Anexa 1), document care este necesar a fi încărcat în aplicația online - Etapa I, pentru programare în vederea evaluării necesității privind aplicarea de aparat ortodontic mobil (arcada superioară și/sau inferioară) de către un medic specialist ortodont, vă puteți adresa oricărui cabinet stomatologic școlar din cadrul Rețelei Cabinetelor Stomatologice Școlare a A.S.S.M.B.

Pentru accesibilitate, regăsiți mai jos coordonatele, pe sectoare, ale cabinetelor stomatologice școlare, precum si lista arondărilor unităților de învățământ care nu au cabinet stomatologic propriu.

Lista unitati si laboratoare

Veti regasi mai jos lista unitatilor de specialitate in imagistica dentara si lista laboratoarelor de tehnica dentara afiliate proiectului, pana in prezent.
Procesul de afiliere este unul continuu, astfel incat listele vor fi actualizate de indata, odata cu afilierea de noi unitati.
Va rugam sa va inscrieti in etapa a II-a, doar dupa ce ati obtinut adeverinta privind indicatia aplicarii de aparate mobile (ANEXA 2 LA REGULAMENT), eliberata de catre medicul specialist ortodont din cadrul retelei cabinetelor stomatologice scolare (EVALUARE CE A AVUT LOC PE BAZA DE PROGRAMARE OBTINUTA CA URMARE A INREGISTRARII IN ETAPA I).
Va multumim!




Statistici

Mai multe date statistice cu privire la proiectul similar privind aplicare de aparate ortodontice mobile, derulat începând cu 17 Sept. 2018 de catre Primăria Municipiului București prin A.S.S.M.B., și anume proiectul "Consultații stomatologice și aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucuresti", aprobat prin HCGMB 307/14.06.2018, pot fi accesate la următorul LINK - Click aici!

Aprecieri părinți

Mai multe detalii privind aprecieri ale parintilor elevilor care deja beneficiază de aplicare de aparate ortodontice mobile prin proiectul "Consultatii stomatologice si aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucuresti", aprobat prin HCGMB 307/14.06.2018, puteti afla accesand urmatorul LINK - Click aici!

Testimoniale

Urmatoarele aprecieri au fost transmise de parintii elevilor beneficiari ai acestui proiect, vis-a-vis de interactiunea cu membrii Unitatii de Implementare a Proiectului, in urma completarii chestionarelor pe baza carora este realizat Raportul lunar privind datele statistice ale proiectului, ce poate fi accesat în sctiunea Statistici:

  • Aparatele sunt de foarte buna calitate!!! Si va spune asta un fost asistent medical principal care a lucrat si in stomatologie. Sunt placut surprinsa de calitatea superioara a rezultatului, si de exceptionalul management public de care ati dat dovada!!! Va multumesc! - Victoria C.
  • Sunt foarte multumita de proiect! - Elena D.
  • Nu am cuvinte sa spun cat de multumita sunt de promtitudinea cu care imi primesc raspunsurile la mail-uri, si de eficienta - Va multumesc! - Mihaela S.
  • Apreciez foarte mult toate proiectele in derulare - Simona M.
  • Felicitari! Echipa dumneavoastra este foarte eficienta. - Mara P.
  • La cat mai multe proiecte pe viitor care sa vina in sprijinul nostru - Multumesc! - Anda V.